La capatul lumii…

In urma cu doi ani, intr-un comentariu, indrazneam sa spun ca femeia este raspunzatoare de cresterea libidoului barbatului, lucru care mi-a atras furia multor femei, multe dintre ele cred eu cu lipsuri majore… A deranjat dar ce vreti, uneori sa le spui pe sleau nu convine, iti atragi critici si inamici. Recent am citit un articol in care autorul povestea despre cum si ce aleg femeile, de regula stralucirea in detrimentul sentimentelor. Si ma intreb, oare ce ar trebui noi barbatii sa facem ca sa le multumim pe ele? Solutia miraculoasa garantat nu o am caci daca ar fi asa as primi probabil Nobelul pentru psihologie…
Asa cum acum doi ani afirmam pe buna dreptate ca femeia e responsabila pentru erectia masculului la fel spun ca fericirea se construieste in doi. Si prin asta vreau sa spun de fapt ca amandoi construiesc, amandoi sacrifica si amandoi se implica. Asa cred eu. Este adevarat ca barbatul este cel care in teorie trebuie sa sacrifice mai mult. Ideea e ca in ziua de azi putini barbati sunt dispusi sa sacrifice tot in numele iubirii, sa renunte la tot, la confortul si siguranta lor si sa plece la capatul pamantului pentru femeia pe care o iubesc. De ce sunt putini? Pai in primul rand este situatia actuala in care e foarte greu sa te relochezi, job, casa, d-astea. Daca mai ai si copii e si mai complicat, mai ales daca relatia pe care o ai cu copilul tau este una foarte apropiata. Pe de alta parte, sa fim seriosi, iti trebuie si mult sange in instalatii sa faci asta. Si cand vezi si la ce te inhami si pe de alta parte cand ai si perspectiva ca mergand acolo e posibil sa ramai la fel de singur, te cam dezarmeaza, pentru ca inseamna doar job si atat, deci cumva o viata aproximativ goala. Si atunci te gandesti, de ce dracu sa o faci? Si raspunsul este pentru ca merita, macar stii ca ai incercat, iar daca nu merge ai constiinta impacata ca ai facut tot ce se putea face. Eu cel putin asa gandesc si asa actionez. Si nu e vorba despre orgoliu aici ci despre certitudinea ca ceea ce simt este real si autentic. Dar ca sa faci asta inseamna sa fii puternic si nu ma refer la muschi.
Pe de alta parte, daca sunt putini barbati care fac asa ceva, cu siguranta sunt si mai putine femei care stiu sa aprecieze gestul. Daca i-ai mai si gresit indiferent ceea ce faci este mult prea putin. Nu as numi asta lipsa de recunostinta ci doar o mandrie impinsa la extrem. Nu am cunoscut pana acum o femeie care sa nu fie incantata de ceea ce e capabil un barbat sa faca pentru ea. Chiar daca nu o arata, in sufletul ei e fericita ca a putut sa provoace asa ceva si sa determine pe cineva sa faca asemenea gest. Faptul ca nu o arata e altceva si poate fi interpretat de la caz la caz. Dupa o anumita varsta facem asemenea gesturi care de multe ori sunt nebunesti atunci cand putem nu cand vrem. Si putini o fac luand in calcul si faptul ca nu va fi apreciat, marea majoritate merg pe ideea ca vor reusi sa obtina aprecierea persoanei respective, ceea ce in opinia mea este o greseala. Cea mai importanta apreciere este propria apreciere. De la un timp fac schimbari, unele dintre ele radicale pentru a-mi dovedi mie ca pot, ca pe langa asta mai vad si altii, consider ca e bonus, dar in principal fac pentru mine, caci oricat de mult as iubi eu, nu pot determina pe cineva sa ma iubeasca. Si pana la urma daca nu e apreciat gestul nu e pierderea mea, eu am castigat oricum increderea ca pot pot face, ceea ce cred ca e foarte mult…
In viata exista doua iubiri reciproce, iubirea propriului copil si iubirea de sine, restul sunt relative, dar chiar si asa merita sa mergi la capatul lumii pentru ceea ce iubesti, asa ai sufletul impacat ca ai facut tot ce ai putut ca sa fii fericit in totalitate…