Când eram adolescent una dintre glumele pe care le spuneam era legata de clasificarea amorului care cică ar fi de trei feluri: juvenil, senil si filosofic. Al treilea era poanta caci amorul filosofic suna cam asa “ai cu cine, ai unde, ai cu ce dar de ce?”. Ei bine acel de ce ne amuza. Atunci. Acum, la varsta pe care o am, la experiențele trăite si la ce oameni am cunoscut, cred ca amorul filosofic a devenit cumva un sport de masa, cel putin pentru majoritatea celor de pe palierul meu de vârstă desi senzatia mea e ca palierul este mult mai jos. In acest articol as vrea sa explic un pic acel “de ce”. Plusuri si minusuri, mai mult minusuri in opinia mea.
Înaintarea în vârstă are avantajele si dezavantajele ei. Pe de o parte, experiența de viata este mai bogata, cel putin pentru majoritatea, pentru unii nu. Vedem situații, cunoastem oameni, avem un bagaj serios de trăiri dar si o colecție de lectii. Pe de alta parte, tot inaintarea in varsta ii transforma pe majoritatea in arhitecti. Nu va ganditi ca ei proiecteaza poduri si case ci contruiesc ziduri, de regula in jurul lor, cat mai groase, cat mai inalte, cat mai solide, ce mai, arhitectii chinezi care au construit marele zid și-ar rontai unghiile de invidie. Zidurile alea in teorie ar trebui sa ii apere de rele. In realitate izolează.
Pe masura ce trece timpul devenim mai rafinati in alegeri, mai pretentiosi si din pacate si mai fricosi. Si aici este o contradictie in termeni. Daca ai ajuns la o varsta si ai deja un bagaj masiv de experiențe ce dracu te împiedică sa risti un pic atata vreme cat stii ca nimeni nu ofera certitudini si totul este o loterie? Eu cred ca de fapt putini inteleg acest lucru si vor sa meargă la sigur. Iubirea in esenta inseamna expunere cu tot ce înseamnă aceasta. Inseamna ca poti fi vulnerabil, inseamna traire intensa, pasiuni fara limite, sacrificii de multe ori si mai înseamnă suferinta. Zidurile alea nu pot oferi iubire caci din cunostintele mele nu prea poti face dragoste printr-un zid.
Recunosc, eu mi-am luat-o de multe ori, uneori meritat, alteori gratuit. Dar vrem nu vrem, asta e jocul vietii, ca o corida, odata moare taurul, odata toreadorul. In spatele zidului nu poti decat sa spui ce spun batranele care stau pe banca in fata blocului si remarca faptul ca doar unii si unele au noroc doar pe ele nu le-a vazut niciodata nimeni. Pai noi ca oameni nu prea avem privire in infrarosu si nu putem vedea prin zid. Si acum pe bune, de multe ori afara e vopsit gardul si înăuntru e leopardul. Iti asumi, risti si lupti caci viata asta e o lupta. Ori daca vine unul si iti darama zidul si tu construiești altul si altul si altul, la un moment dat barosul ala cu care darama se toceste.
Goethe spunea ca primul pas catre succes este curajul de a incerca. Mie unul nu imi e frica. Nisipul din clepsidra curge implacabil si pe bune ca prefer ca la final sa adun clipe de traire si fericire intensa, nu zile, luni sau ani de oftat in amor filosofic…